Ticălosul care nu te-a ucis

Acum câteva zile mi-a căzut în mână o carte de Amélie Nothomb – o scriitoare din Belgia de care auzisem din întâmplare cu câţiva ani în urmă când o colegă ne povestea despre “Antichrista”. Povestea din “Antichrista” nu mi s-a părut deloc interesantă (implicit nici scriitoarea), însă acum citesc “Igiena asasinului” de aceeaşi autoare şi am rămas plăcut surprinsă. Nu o să fac o recenzie pentru că o să transcriu un citat şi dacă aş mai scrie eu ceva ar fi de prisos.

“- Cum? Doar nu sunteţi feminist!?

- Feminist, eu? Urăsc femeile mai rău decât pe barbaţi.

- De ce?

- Din nenumărate motive. În primul rând, pentru că sunt urâte: ai văzut dumneata ceva mai urât decât o femeie? Îţi inchipui cum ar fi să ai sâni, coapse, ca să nu mai vorbesc de tot restul? Apoi, urăsc femeile aşa cum urăsc toate victimele. O rasă cum nu se poate mai spurcată, victimele astea. Dacă am extermina-o complet, poate că am am avea în sfârşit linişte, iar victimele ar avea şi ele în sfârşit ce-şi doresc, şi anume martiriul. Femeile sunt nişte victim deosebit de pernicioase întrucât îşi cad victime mai cu seamă lor înşile, adică celorlalte femei. Dacă vrei să cunoşti drojdia sentimentelor omeneşti , cercetează sentimentele pe care le nutresc femeile unele faţă de altele: ai să te înfiori de scârbă văzând atâta ipocrizie, gelozie, răutate şi josnicie. Nicidecând n-ai să vezi două femei bătându-se sănătos, cu pumnii, sau măcar trimiţându-şi o ploaie zdravănă de înjurături: la ele au câştig de cauză loviturile viclene, frazele mârşave care dor mult mai rău decât o directă la maxilar. O să-mi spui că nu-i ceva nou, că aşa-i universul feminin încă de la Adam şi Eva. Eu, unul, zic că soarta femeii n-a fost niciodata mai rea ca acum – din vina lor, aici suntem de accord, dar ce importanţă mai are? Condiţia femeii a devenit teatrul celor mai scârbavnice rele-credinţe.

- Tot n-aţi explicat nimic.

- Să luăm situaţia cum era înainte: femeia îi este inferioară bărbatului, se înţelege de la sine, ajunge să vezi cât de urâtă e. Pe vremuri, nici urmă de rea-credinţă: nu-i ascundeam inferioritatea şi o tratam ca atare. Astăzi te apucă greaţa: femeia îi este tot inferioară bărbatului – e tot aşa de urâtă -, dar o îmbrobodim cum că ar fi egală cu el. Proastă cum e, crede bineînţeles. Admiră deci reaua-credinţă a sistemului: să faci să creadă o sclavă urâtă, netoată, rea şi lipsită de farmec că pleacă din start cu aceleaşi şanse ca şi seniorul ei. ”

Nu cred în superioritatea bărbatului şi nici nu sunt feministă, aşa că nu am ales citatul ăsta pentru subiectul lui ci pentru modalitatea în care este descrisă natura unei fiinţe – logic, firesc şi franc. Nu m-aş fi aşteptat ca o femeie să scrie astfel despre propria “rasă”, însă oricum la un moment dat se pare că o femeie îi dă peste nas domnului misogin mai sus citat (asta era de aşteptat, nu?).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu